Gândurile unui om mic

eu sunt mic şi trăiesc într-un loc ca un hău mare. mă uit din când în când în sus şi văd o umbră care seamănă cu o făptură cu două mâini şi două picioare ce pare că se zgâieşte la mine. nu ştiu ce vrea de la mine eu sunt mic şi râd când cineva se tot uită la mine. aş putea să strig dar nu ştiu cum se face că întotdeauna sunetul se întoarce la mine din mai multe părţi. şi oricum, la ce bun? umbra s-ar zgâi mai departe şi îndată s-ar auzi din gura ei tintanta. şi sunetul ei ar veni, la fel, din toate părţile. ştiu asta pentru că am fugit mai demult să-l prind şi a fost greu pentru că din hăul ăsta mare oricum aş lua-o tre să urc pe dealul ce mă înconjoară. şi am alergat cum am putut şi burta mea făcea gângagânga fugea şi ea cu mine dar n-am reuşit să prind sunetul. am întins mâinile şi nimic. am deschis gura – n-a intrat nici pe-acolo. am sărit hopa-ţopa n-am auzit decât tintanta şi n-am înţeles nimic pentru că eu sunt mic acolo sigur e ceva eu sunt foarte mic acolo sigur e cineva şi face cu mâna.

cristale de zahăr

pe podeaua de lemn prăfuit
domnul c priveşte din interiorul unei
sticluţe albastre. mâinile lui apasă
centimetru cu centimetru în jur
şi ochii lui
mari se deschid către
cerculeţul de deasupra.

el clipeşte o dată şi îşi lasă trupul
pe spate. şi uşor uşor alunecă
într-un fel de visare în care
se face că nor de abur se
iveşte ca din senin şi
degetele ei se arată de sus presărând
cristale de zahăr pe
creştetul lui

sub pătură

 motto pentru domnul c:
 
 ”şi dacă într-o dimineaţă te trezeşti
  că nimic nu îţi mai aparţine
  pune-ţi căluşul la gură
 
  pune-ţi căluşul la gură “
 ___________________________________
 
 domnul c se usucă zi de zi
 agăţat de marile aşteptări din
 spatele pleoapelor. stă întins în pat şi
 mestecă fără vlagă cu o linguriţă
 într-o ceaşcă de ceai. a lăsat
 fereastra deschisă şi lângă el
 pătura e aşezată grijuliu peste
 un mic loc cu forme fragile. sub ochii
 uşor întredeschişi
 mâinile lui prefac gândurile cele frumoase
 în coroniţe de lumină şi
 degetele par în lucrul lor
 moi atingeri de puf pe un
 umăr ascuns
 
 doar de sus coboară o pătură
 aşezându-se grea ca
 o sentinţă: şi domnul c stând
 cu trupul său putred
 prefăcut în scrum
 aşteptând ora când inima
 i se va umfla ca un
 balon cu fum şi
 va crăpa